Română      Rusa
Asociația Obștească Uniunea Veteranilor Conflictelor Armate
și ai Ministerului Afacerilor Interne "DECEBAL"

Membri ai asociaţiei: 530

 

Prima pagină  »  Istoria  »  Războiul de pe Nistru
Războiul de pe Nistru

Războiul de pe Nistru din anul 1992 este un capitol tragic din istoria poporului nostru. Trebuie să păstrăm vie memoria și onoarea celor care și-au jertfit viața pentru idealurile noastre naționale. 

Către începutul lunii martie a anului 1992, independența Republicii Moldova fusese recunoscută  de peste 100 state ale lumii. În mai puțin de un an de la proclamarea independenței, conducerea Republicii Moldova înregistrase o serie de succese incontestabile în domeniul politicii externe. S-a reușit stabilirea unor relații promițătoare și avantajoase cu SUA în vederea tranziției la economia liberă de piață. La capitolul realizării politicii externe se înscrie și stabilirea unor relații privilegiate, fraterne, cu România, conștientizându-se tot mai mult adevărul că ”avem aceeași limbă, aceiași domnitori, aceeași istorie și același destin”, din care considerent ”nu putem să nu trăim bine cu frații noștri ”.  

Motivul formal al conflictului transnistrean era acela, că Moldova a adoptat legislația privind limba de stat. Anume în încercarea de a opune rezistenţă luptei pentru autodeterminare naţională a poporului moldovenesc, administrația din partea stîngă a Nistrului a început mobilizarea forţelor şi resurselor pentru dezmembrarea teritorială a fostei RSSM şi crearea în raionale estice ale republicii a unui cap de pod, care era pe cale să devină stat independent. În scopul de a-i atribui acestui conflict socio-politic un caracter etnic, liderii conspiraţiei separatiste anti-moldoveneşti au inventat conceptul de „popor transnistrean”, urmat de speculaţii destul de primitive cu privire la „dreptul naţiunilor la autodeterminare”.  Însă din punct de vedere al componenţei etnice populaţia din Transnistria nu diferă mult de cea de pe malul drept al Republicii Moldova – în ambele cazuri, majoritatea o constituie etnicii moldoveni.

Conflictul armat, sub pretextul lozincilor de protejare a drepturilor minorităţilor naţionale, a fost dezlănţuit de către regimul separatist, condus de I. Smirnov după puciul din Rusia ce a avut loc în august 1991. În toamna aceluiași an, Sovietul Suprem al așa-numitei RMN adoptă hotărîrea cu privire la transferul tuturor organelor constituționale ale puterii din Transnistria sub jurisdicția republicii autoproclamate.

În aceste condiţii, conducerea puțin experimentată, cu tendinţe naţionaliste a tînărului stat moldovean, a considerat că este de datoria sa să prevină divizarea ţării şi a întreprins o serie de măsuri, îndreptate să restabilească ordinea constituţională şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Deci, tendinţa forţelor separatiste de a uzurpa organele puterii constituţionale pe teritoriile controlate de separatişti cu ajutorul armelor a şi provocat conflictul armat, care a dat naştere violenţelor, extinderii treptate a numărului participanţilor implicaţi şi a altora în conflicte, dar şi a intervenţiei directe militare din afară, în scopul sprijinirii liderilor separatişti.

Lista victimelor conflictului armat începe la 13 decembrie 1991, cînd rebelii înarmați ai separatiștilor au deschis pe neașteptate focul asupra forțelor polițiste trimise în ajutorul secției raionale de poliție Dubăsari aflată în stare de asediu. În consecință,    4 polițiști au fost uciși, iar 9 – răniți.

Acest eveniment a marcat începutul degradării tragice a situației în zona conflictului. Evenimentele de la Dubásari au pus, de fapt, începutul conflictului armat de la Nistru, care în decurs de cîteva luni a degenerat în faza unor acțiuni militare de proporții mari pe trei direcții principale - Cocieri, Coșnița și Bender.

Astfel, cu începere din toamna anului 1991, țara noastră a fost implicată într-un conflict armat, a cărui cauză principală era conflictul etno-politic între mișcarea de eliberare națională din Republica Moldova și forțele din regiunea transnistreană a republicii.

La începutul diferendului de pe Nistru, structurile de forță ale Republicii Moldova se aflau într-o situație precară. În primele zile ale războiului în conflict fusese implicată doar poliția, dotată la acea vreme doar cu bastoane și pistoale.  De armament mai performant dispunea doar batalionul de poliție cu destinație special. Tînăra republică nu dispunea încă de propria armată pe cînd separatiștii  constituiau o impresionanta forța armata, din:

- garda republicană, de 8000 luptători; miliția, inclusiv batalionul Dnestr, de 5000 luptători; detașamentele teritoriale de salvare - 4000 oameni, regimente muncitorești; cazacii în număr de 3-4000 cu statut de "voluntari" erau mercenari cu solde mai mari decît ale gardiștilor. 

 

Cronologia  evenimentelor desfășurate în primăvara-vara anului 1992

In seara zilei de 1 martie 1992, gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere, apoi au atacat poliția din Dubăsari chemată în ajutor. Polițiștii au deschis foc, omorînd un cazac, după care s-au retras. Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmîndu-i.

Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine. Gardiștii au întrat în Cocieri cu transportoare blindate, deschizînd foc asupra trecătorilor.

 Podurile de peste Nistru - de la Vadul lui Vodă, Tighina, Camenca, Rabnița au fost blocate de cazaci, instalînd "posturi de control " cu cîte un blindat. Astfel de posturi au fost create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

2 martie 1992 - Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al auto-proclamatelor "republici" nistreană si găgăuză.

Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, prin diversiunea separatiștilor.

3 martie - au fost blocate de cazaci căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, blocată emisia radioteleviziunii naționale; 

- gardiștii și cazacii atacă satul Cocieri, dar sunt respinși. Seara în sat a întrat o unitate de poliție cu destinație specială, staționată lîngă satul Holercani, care a trecut  pe gheață rîul Nistrul.

Ca urmare, izbucnind în orașul Dubăsari conflictul armat s-a extins în doar cîteva zile asupra satelor Coșnița, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Speia, Tocmagiu, Delacău, Mălăiești ș.a..

4 martie - în dimineața zilei președintele Snegur a avut o întrevedere personală la Chișinău cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căruia s-a constatat că acesta continuă să insiste asupra statalității Transnistriei, respingând astfel propunerea privind organizarea unei zone economice libere. Discuțiile au continuat în cadrul comisiei de conciliere conduse de prim-viceprim-ministru Sangheli, anunțîndu-se chiar că s-a convenit asupra ”încetării focului în localitățile din stînga Nistrului”;

5 martie - sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor 800 cazaci care ulterior s-au deplasat în direcția orașului Dubăsari. Au loc înrolări masive în rîndul formațiunilor para-militare ale separatiștilor.

Tot în această perioadă, Rusia a blocat din punct de vedere economic Republica Moldova, demonstrînd dependența economică de Moscova a tînărului stat independent.

Încă în ianuarie 1992, fosta Bancă de Stat a URSS deținătoarea monopolului asupra masei monetare pe întreg teritoriul CSI, instituie o blocadă asupra conturilor valutare ale întreprinderilor și cetățenilor R. Moldova, iar la 12 martie și-a deschis o filială în or. Tiraspol, destrămînd astfel fragilul sistem bancar unic al republicii. Pagubele cauzate economiei Republicii Moldova s-au ridicat la suma de 4,5 miliarde de ruble.     

14 martie - gardiștii și cazacii aruncă în aer podurile de peste Nistru în zona localităților Vadul lui Voda și Dubăsari, de pe șoseaua Chișinău – Volgograd;

 - pozițiile moldovenești de lîngă s.Roghi sunt atacate, înregistrîndu-se 15 morți;

-  în timpul nopții sunt atacate satele Coșnița și Gura Bacului - cu mine, grenade si rachete.

În noaptea spre 15 martie liderul comitetului de grevă al femeilor din Tiraspol cu circa 600 de separatiști au atăcat o unitate militară de lîngă Tiraspol din componența Armatei a 14-a, căpturînd o cantitate importantă de armament și echipament militar modern; 

15 martie - guvernul Moldovei face un apel către ”apărătorii  Transnistriei”,  pentru depunerea armelor.

18 martie – M.Snegur și-a asumat obligațiile de Comandant Suprem al Forțelor Armate, semnînd decretul ”Cu privire la trecerea sub jurisdicția Republicii Moldova a unităților militare dislocate pe teritoriul Republicii Moldova”.

19 martie - Parlamentul Moldovei propune Tiraspolului drept compromis proiectul de acordare a statutului de zonă economică liberă pentru Transnistria și o modificare a legii  privind organizarea teritorială.

20 martie - la reuniunea OSCE de la Helsinki, au demarat discuțiile privitor la crearea unui mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului transnistrean, din care să facă parte Moldova, România, Rusia, Ucraina;

 - la Kiev, șefii statelor CSI au adoptat o declarație despre situația din raioanele din stânga Nistrului ale RM, reafirmând susținerea de către aceste state a suveranității și integrității teritoriale a republicii.     

23 martie – difuzată Declarația comună a miniștrilor de externe ai celor patru state în care se stipula crearea mecanismului cvadripartit de consultări politice privind reglementare a conflictului militar de pe Nistru.

Oficialii se pronunțau în favoarea respectării integrității teritoriale a Republicii Moldova, încetarea focului, dezarmării imediate a tuturor formațiunilor ilegale, restabilirea organelor de putere legală în localitățile unde acestea au fost nevoite să-și suspendeze activitatea.   

28 martie – a fost dat publicității Decretul președintelui Snegur ”Cu privire la decretarea stării excepționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova” început la orele 20.00 - 28 martie.

2 aprilie - Departamentul de Stat al SUA dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară. Apreciază admirabila putere de reținere a guvernului Moldovei care încearcă să reducă tensiunile prin continuarea negocierilor pașnice cu conducerea separatistă.

4 aprilie -  vicepreședintele Rusiei A.Ruțkoi a efectuat o vizită neautorizată la Tiraspol, în cadrul căreia a prezentat o declarație de susținere a separatiștilor și s-a pronunțat deschis în favoarea implicării Rusiei în acest conflict.

6 aprilie -  are loc reuniunea celor patru miniștri de externe. La întrunire a fost adoptată o Declarație cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.

17 aprilie - la Chișinau are loc o noua reuniune cvadripartita la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un număr de 400 observatori care urmau să supravegheze linia ce separă poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.

Pînă la 15 mai în zonă au ajuns pentru supraveghere numai observatori din Moldova si Romănia.

In perioada 6- 18 mai au loc atacuri asupra locuitorilor si posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari, Roghi.

17 mai – au întrat în lupte primele unităţi militare ale Armatei Naţionale formate din rezervişti.

19 mai -  criza a izbucnit din nou în urma unui ordin al ministrul rus al apărării Graciov cu privire la pregătirea de luptă a comandamentului Armatei a 14-a. O parte din trupele rusești au părăsit unitățile dislocate și au ocupat poziții alături de gardiștii transnistreni.

- Preşedintele Snegur a protestat şi împotriva ocupării altor regiuni din Transnistria de către forţele Armate a 14-a, sprijinite de mercenarii cazaci şi ruşi şi de forţele paramilitare din Transnistria.     

24 mai – a avut loc ulterioara întrunire a celor patru miniştri de externe la Lisabona, în cadrul Conferinţei pentru ajutorarea Noilor State Independente. Ea s-a desfăşurat în condiţiile în care armata rusă era activ implicată în conflictul din Transnistria, de partea separatiştilor. Miniştrii au împuternicit comisia mixtă să pregătească, cu titlu de urgenţă, un raport privind ulterioarele măsuri de reglementare a conflictului, respectarea strictă a încetării focului, readucerea tehnicii blindate în cadrul Armatei a 14-a.

In prima jumătate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. "Republica nistreană" își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

 La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați, care va teroriza populația. Teroare și crimă vor fi și la Slobozia, unde vor avea loc multe execuții în noapte.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Intre timp, autoritățile ruse continue sa prezinte denaturat situația din Transnistria acuzînd Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematica a populației slave, iar Romania de livrări de armament către Moldova.    

19 iunie – gardiştii transnistreni şi cazacii au dezlănţuit un atac provocator împotriva secției orășenești de poliție din Tighina, în vederea lichidării acesteia. Poliţiştii au reuşit să se menţină pe poziţii, noaptea venindu-le în ajutor alte detaşamente de poliţie şi voluntari. Orașul era bombardat și atacat cu armament greu.

 In același timp sunt atăcate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița, Chițcani. Formațiunile separatiștilor operează tiruri de artilerie asupra localităților din Holercani, Criuleni, Cruglic, Mășcăuți, Calfa, situate în dreapta Nistrului, în afara zonei de conflict. Populația civilă este masacrată.

 20 iunie - podul de peste Nistru a fost ocupat de gardiști după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armată și de forțele separatiste. In toată această situație, Moldova este acuzată de agresiune armată. Luptele de la Tighina au prezentat cel mai violent episod al războiului de pe Nistru;

24 iunie – președintele Republicii Moldova a adresat un apel către popoarele, parlamentele și guvernele statelor lumii să intervină prin toate mijloacele pentru curmarea agresiunii dezlănțuite de Forțele Armate ale Federației Ruse.

25 iunie  - la Istambul a avut loc şi o întrunire a preşedinţilor Republicii Moldova, României, Ucrainei şi Rusiei, în cadrul căreia s-a discutat despre conflictul transnistrean. S-a hotărît să se propună părţilor în conflict încetarea neîntîrziată şi necondiţionată a focului pe toată linia de confruntare.

Noaptea 3 spre 4 iulie – are loc culmul atacurilor asupra poziţiilor apărătorilor integrităţii teritoriale a Moldovei de către Armata a 14-a. În cadrul acelor lupte, armate rusă a utilizat artileria reactivă de luptă „Grad –M21”, considerată una din cele mai puternice arme de distrugere în masă ;

6 iulie - la Moscova are loc reuniunea conducătorilor țărilor-membre ale CSI, unde este pus în discuție conflictul armat din raioanele de est ale Republicii Moldova. Se aprobă reglementările propuse de președinții Elțin și Snegur pentru soluționarea pașnică a conflictului.

7 iulie - în localitatea Limanskoe din Ucraina, reprezentanții militari ai Rusiei, Republicii Moldova și pretinsei ”republici nistrene”, în prezența comandantului Armatei a 14-a, A. Lebed, au convenit asupra încetării imediate a focului și retragerii de pe pozițiile de luptă a tehnicii militare grele.

21 iulie – la Moscova președintele Republicii Moldova și a Federației Ruse semnează în prezența liderului separatist de la Tiraspol ”Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”, document ce a marcat încetarea oficială a războiului din Transnistria.

28 iulie – a început dezangajarea forțelor aflate în conflict. S-a deminat în total 71,9 km2  și distruse 4.080 obiecte explozibile.

În luna august a anului 1992, în zona de conflict au fost introduse forţele pacificatoare  tripartite, care au fost dislocate în zona securizată de-a lungul rîului Nistru. Federaţia Rusă a continuat să sprijine separatiştii, iar contingentul militar rus de pe malul stîng al rîului îi asigura cu arme, muniţii, tehnică, echipament.

Bilantul războiului

Din partea Republicii Moldova au căzut cu moarte de erou 315 de combatanți, răniți – 1180. Au decedat 125 persoane civile, 41 au fost rănite.

Prima pagină  »  Istoria  »  Războiul de pe Nistru


© 2017 DECEBAL - Asociația Obștească Uniunea Veteranilor Conflictelor Armate și ai Ministerului Afacerilor Interne
Toate drepturile rezervate
Developed by MoldData
PAGINA ÎN SUS
Total vizitatori unici: 128629   Total ieri: 163   Total azi: 125